In perioada 9,10 martie s-a desfășurat modulul 1 al cursului „Project management Fundamentals. Tools & Techniques”, unul dintre cele mai complete si, poate cel mai aplicat, curs de PM aflat pe piața din Romănia.
In primele două zile am discutat despre: principalii factori de succes ai unui proiect in organizații ( suportul top managementului, folosirea adaptată a metodologiei de PM, stabilirea corectă a conținutului proiectului, managementul proactiv al stakeholderilor si managementul asumat al riscurilor, care sunt grupele de procese, procesele de project management si cum interacționează acestea.
A fost un modul în care, diversitatea grupei, dată atît de backgroundul participanților – ingineri, IT-iști, economiști, fizicieni, manageri, filologi cât și de experiența acestora (aviație, dezvoltare soft, consultanță FIDIC, outsourcing, comunicare, consultanță achiziții), a fost determinantă, in ceea ce privește înțelegerea noțiunilor si tehnicilor de PM, pentru că fiecare a înțeles importanța managementului proiectelor si programelor in dezvoltarea firmei, indiferent de domeniu sau industrie.
Am discutat, dezbătut, aplicat pe proiecte reale ale participanților și clarificat importanța părtilor interesate, a WBS si bineînțeles a Project Charterului. Să vedem cum va arata tema pentru acasă – ceea ce participanții trebuie să pregătească intre module – pentru că proiectele sunt extrem de variate. Avem „de implementat”, aplicând metode si instrumente studiate la curs, o reglementare in domeniul aeronautic, de realizat un brand de țară și de reabilitat rețele edilitare urbane!
Vă vom ține la curent cu modul in care au crescut aceste proiecte!