PMP din prima, Decembrie 2024 – Marius Nuna

PMP din prima, Decembrie 2024 –  Marius Nuna


Cum ai descrie experiența pregătirii examenului pentru certificarea PMP și a interacțiunii cu EDU – pre-training, sesiunea de training, suportul post training?

PMP Exam Prep un curs bun, caracterizat de profesionalism. Am primit răspunsuri la toate întrebările legate de curs atât înainte de a mă înscrie cât și pe tot parcursul pregătirii.

Am apreciat reminderele și detaliile primite înainte de fiecare sesiune și mai ales ajutorul oferit de Ilie cu pregătirea înscrierii pentru examen la PMI.

Cum te-au ajutat materialele puse la dispoziție: trainingcartesoft?

Training-ul mi s-a parut foarte engaging (n-am mai luat atâtea notițe de când eram în facultate) și firul narativ foarte logic. Așteptarea mea de la training era să-mi organizeze un pic cunoștințele, și consider că mi-a fost îndeplinită.

Poate singurul neajuns a fost că nu s-a putut ține la Cluj. Cartea mi s-a părut puțin greu de parcurs dar structurată logic (totuși mi s-a părut mai ușoară decât PMBOK).

Soft-ul PMP FasTrack mi s-a părut foarte util pentru pregătire, atât testele cât și flash card-urile plus resursele gratuite de pe site-ul RMC.

Consider că expunerea la cât mai multe întrebări situaționale e o componentă cheie pentru promovarea examenului. Atâta timp cât există disciplina necesară pentru a înțelege răspunsurile și situațiile.

Am apreciat în special suita suplimentară de teste pe care am primit-o cu câteva zile înainte de examen.

Cum a fost la examenul PMP? Care au fost provocările?

Cred că cea mai mare provocare a fost faptul că l-am dat de acasă. Înainte de examen mă gândeam doar la risk-urile nemitigabile cum ar fi întreruperea curentului și / sau a internetului.

Citisem tot felul de situații cu proctorii, însă eu nu am avut nimic de obiectat. Am setat așteptările și am cerut clarificări înainte de a începe examenul. Ce-i drept nici nu am luat ochii de la ecran, nici măcar să mă uit la tastatură.

După ce am început și mi-am intrat în ritm după primele 15-20 de intrebări, am continuat într-un ritm susținut până la final. Întrebările mi s-au părut mai ușoare, mai clare și mai succint formulate decât cele de la RMC. Timpul consider că a fost arhisuficient (am terminat cam cu 45 min. mai devreme).

Ce nu știam e că durează câteva zile până primesc rezultatul.

Ce beneficii crezi că are pentru tine faptul că ai trecut prin această experiență de PMP Exam?

Sincer să fiu, certificarea asta a fost o validare pentru mine însumi că am o bază de cunoștințe în domeniul project managementului, acumulata de-a lungul carierei.

Nu mă simt neapărat un PM mai bun că am PMP-ul, însă pot spune că mi-am reîmprospătat lista de tools and techniques. Îmi aduc aminte de nenumăratele ori în care Ilie a menționat necesitatea tailoring-ului, dar mai ales partea în care PM-ul ar trebui să fie un expert în domeniul în care lucrează. Asta cred că e foarte important și-mi lipsește momentan.

Ce sfaturi ai pentru cei care își doresc certificarea PMP?

Hmm, poate același sfat pe care l-am dat unor colegi din altă țară care m-au întrebat de ce fac atâta pregătire. Ei au colegi care au făcut doar întrebări la rând și l-au luat prin metoda brute force-ingului.

Nu contest că e foarte posibil să iei examenul în acest fel. Consider o abordare mult mai benefică aceea în care certificare vine după mai multe experiențe „pe teren”, cu înțelegerea materialul de pregătire.

Altfel e doar o altă certificare care te ajută să treci de filtrul automat la HR, ceea ce pentru unii e exact ceea ce-și doresc. 

Felicitări, Marius!

Următoarele sesiuni PMP Exam Prep cu #PMPdinprima aici