#pmcalacarte – PM Aplicat – Bucuresti, modulul I al grupei Iunie-Iulie, trainer Ilie Dragan

Astăzi am incheiat modulul I al grupei – București Iunie-Iulie al cursului de PM Fundamentals, PM Tools &  Techiques. Au fost 2 zile extraordinar de solicitante pentru că nivelul cursanților a fost foarte ridicat (participanții au experiență de peste 5-10 ani în construcții, IT , consultanță în managementul resurselor umane sau al fondurilor europene), astfel încât  și provocările au fost pe măsură. Am reușit să punem „pe roate” proiecte din cele mai diverse „Proiectare si execuție P+15 în București”, „Lansare canal de televiziune de știri”, „Migrarea serviciilor IT catre un nou supplier”, „Elaborarea unui program universitar de MASTER in domeniul achzițiilor publice”, proiecte care vor face subiectul lucrărilor de absolvire pentru obținerea certificării ILM – UK   ‘Project Management Fundamentals”. Iată cum văd cursanții modulul I:

„Bine structurat, logic, aplicat!”

„Mi-ar plăcea să fac planificarea proiectelor de acum înainte conform proceselor prezetate aici.”

„Cursul a fost foarte bine dimensionat din punctul de vedere al informațiilor furnizate.”

„Am acumulat foarte multe cunoștințe noi și mi-am clarificat aspecte pe care nu le stăpâneam.”

„Exemplele practice sunt foarte utile în procesul de acumulare.”

„Cursul a fost interactiv, dinamic, explicit! ”

„Mi-a plăcut  modul de prezentare și structurarea informației.”

„În perioada următoare aș dori ca în organizația mea să îmbunătățim implementare proiectelor, să devenim mai organizați, mai structurați și să minimizăm riscurile din faze de planificare”.

„Informație relevantă, bine structurată și prezentată intr-o formă atipică, în sensul bun! Clar vom schimba modul în care abordăm proiectele noi sau cel în curs. Vom lucra mai mult la partea de planificare.”

„Experiența a fost una foarte plăcută, generată de un curs bine structurat.”

Ne vedem la modulul II și pentru cine dorește să-și rezerve loc pentru sesiunile din a doua parte a anului găsește detalii aici.

IMG_20170609_114356 IMG_20170609_114139 IMG_20170609_114411 IMG_20170609_114128 IMG_20170608_155434IMG_20170608_155449

#pmcalacarte PM Tools & Techniques 3-4 iunie, Cluj

Tocmai ce ne-am întors de la Cluj unde s-a desfașurat modulul I al cursului de PM aplicat care a reunit participanți din industriile de construcții, producție și automatizare, software și dezvoltarea de echipamente noi. A fost primul curs de PM aplicat din Cluj și, recunoaștem că am avut emoții; Clujul este un oraș în care credem și care va juca un rol important in ceea ce vom face in viitor în România. Participanții, unii in rol de PM de puțin timp, alții care iși doresc să inceapă provocatoarea carieră de PM, și, surppriză, PM experimentați care doresc să facă lucrurile ca la carte. Ce a ieșit, citiți mai jos :

„Modul de predare este foarte bun, eliminarea prezentărilor de pe slide-uri și reprezentarea „grafică” a tot ce s-a discutat dau calitate cursului.”

„Interacțiunea activă, pastrată în mod constant între cursanți și trainer este un plus.”

„Cred că voi relua planurile de proiect pentru proiectul la care lucrez acum, astfel încât să identificăm corect toate activitățile necesare.”

„Primul modul a fost prezentat foarte bine. S-a pus accentul pe părțile fundamentale într-un mod bine structurat. Exercițiile practice au reușit să elimine anumite neclarități, apărute în timpul predării părții teoretice.”

„Experiență foarte plăcută și nouă pentru mine. Mi-a plăcut în mod deosebit interactivitatea și modul de prezentare folosind flipchartul.”

„Voi începe să folosesc Project Charterul si WBS în toate proiectele mele!”

„Este cel mai bun curs de PM la care am participant pînă acum!  Asta se datorează modului  în care trainerul interacționează cu noi (cursanții); Explicațiile pe care le dă sunt pe înțelesul tuturor folosind exemple din domeniul de expertiză al fiecărui cursant. Structura cursului este foarte bună.”

„Pentru că imi voi începe activitatea de PM într-o companie nouă, într-un domeniu nu nepărat cunoscut de mine, cu siguranță voi folosi toate informațiile pe care le-am primit până acum!”

„Experiență intensivă! Foarte multe informatții, dar foarte utile! Foarte interactiv, atmosferă bună care a facilitat mult înțelegerea! Mi-a plăcut totul așa cum a fost!”

„Experiență interesantă, modul de abordare și prezentare! Foarte benefică renunțarea la slide-uri și lucrul direct pe exemple.”

Mulțumim și noi pentru experiență și vă așteptăm la modulul II in iulie sau, pentru cei care doresc un curs complet, la sesiunea din Octombrie. Detalii aici PM Fundamentals Cluj.

 

10 lucruri pe care (poate) nu le știi despre managementul proiectelor!

În ultima perioada am avut ocazia să participăm la foarte multe cursuri desfășurate în cadrul unor companii, private de cele mai multe ori, ale căror simptome erau legate de faptul că „nu merg proiectele!”.  Astfel am hotărât să punem in discuție 10 greșeli strategice, cele mai frecvente in opinia noastră, pe care organizațiile le fac in implementarea proiectelor:

  1. Organizațiile nu știu ce sunt proiectele și drept urmare, nu definesc și identifică corect sarcinile de acest fel, cu impact direct pe modul de gestionare;
  2. Organizațiile nu conștientizează că proiectele se conduc diferit de operațiuni;
  3. Managementul, are cel mai frecvent indicatori de performanță legați de operațiunile repetitive si nu de proiecte, ceea ce face ca intreg focusul să fie pe operatiuni, in defavoarea proiectelor;
  4. Proiectele mari, de obicei se intind pe mai multi ani, ceea ce face ca „ownershipul” să nu existe sau să fie fragmentat;
  5. Nu se ințelege exact rolul pe care proiectele il au in dezvoltarea organizațiilor, și că, de fapt, nu există organizații care nu au proiecte în implementare, ci doar organizații care nu știu că au proiecte în derulare;
  6. În mare parte, organizațiile care recunosc că au proiecte, nu iși dezvoltă și o metodologie proprie adaptată organizației si tipului de proiecte, incercând să implementeze, de cele mai multe ori, folosind proceduri si reguli dezvoltate pentru operațiuni repetitive;
  7. Foarte puține organizații fac audit pe managementul proiectelor, sau atunci când il fac, se limitează doar la livrabil, timp si bani, risipind astfel o sursă viabilă de îmbunatațire a modului în care se dezvoltă și conduc proiectele în respectiva organizație;
  8. Numirea managerilor de proiect se face dupa criterii de tip „cine e disponibil”,  „cine se pricepe cel mai bine la acest domeniu”, „cine e expertul nostru pe așa ceva”, neglijându-se faptul că principalele competențe ale managerului de proiect trebuie să fie capacitatea lui de a integra cerințe și coordona resurse din întreaga organizație;
  9. Inițierea proiectelor este confundată de multe ori cu ceea ce se întâmplă in etapa sau faza de pre-proiect, cu trecere directă în planificare sau mai rău, direct în execuție;
  10. Organizațiile eșuează de cele mai multe ori in alinierea strategică a proiectelor cu operațiunile, astfel încât implementarea unui nou proiect, de cele mai multe ori, dezechilibrează organizația și creează conflicte si tensiuni ce ar putea fi evitate.

Despre alte 10 greșeli strategice în implementarea proiectelor vom reveni în mesajul viitor.

Dacă ceva de mai sus îți sună cunoscut, trimite-l celui/celei care ar trebui să ia măsuri ca data viitoare să se reflecteze mai bine 🙂

9,10 martie PM Fundamentals – Curs „foarte” aplicat PM, trainer Ilie Drăgan

In perioada 9,10 martie s-a desfășurat modulul 1 al cursului „Project management Fundamentals. Tools & Techniques”, unul dintre cele mai complete si, poate cel mai aplicat, curs de PM aflat pe piața din Romănia.

In primele două zile am discutat despre: principalii factori de succes ai unui proiect in organizații ( suportul top managementului, folosirea adaptată a metodologiei de PM, stabilirea corectă a conținutului proiectului, managementul proactiv al stakeholderilor si managementul asumat al riscurilor, care sunt grupele de procese, procesele de project management si cum interacționează acestea.

A fost un modul în care, diversitatea grupei, dată atît de backgroundul participanților – ingineri, IT-iști, economiști, fizicieni, manageri, filologi cât și de experiența acestora (aviație, dezvoltare soft, consultanță FIDIC, outsourcing, comunicare, consultanță achiziții), a fost determinantă, in ceea ce privește înțelegerea noțiunilor si tehnicilor de PM, pentru că fiecare a înțeles importanța managementului proiectelor si programelor in dezvoltarea firmei, indiferent de domeniu sau industrie.

Am discutat, dezbătut, aplicat pe proiecte reale ale participanților și clarificat importanța părtilor interesate, a WBS si bineînțeles a Project Charterului. Să vedem cum va arata tema pentru acasă – ceea ce participanții trebuie să pregătească intre module – pentru că proiectele sunt extrem de variate. Avem „de implementat”, aplicând metode si instrumente studiate la curs, o reglementare in domeniul aeronautic, de realizat un brand de țară și de reabilitat rețele edilitare urbane!

Vă vom ține la curent cu modul in care au crescut aceste proiecte!